Anunțul ministrului Educației, important pentru părinți: Ce acte medicale sunt obligatorii la început de an școlar

Anunțul ministrului Educației, important pentru părinți: Ce acte medicale sunt obligatorii la început de an școlar
Publicat: 14/09/2015, 00:21

Atenționarea a fost făcută de ministrul Educației și Cercetării Științifice, Sorin Cîmpeanu, duminică, în videoconferința cu inspectorii școlari, în care s-a discutat despre pregătirile pentru începutul de an școlar.

În legătură cu adeverințele medicale și certificatele epidemiologice cerute elevilor, ministrul Sorin Cîmpeanu le-a solicitat șefilor de inspectorate școlare să urmărească aplicarea „cu discernământ” a metodologiei privind examinarea stării de sănătate a preșcolarilor și elevilor, respectiv acordarea asistenței medicale gratuite.

„Nu facem exces de zel. Cunoașteți ordinul de ministru: adeverință medicală și certificat epidemiologic. Nu trimiteți copiii la analize inutil. Precizările și formatul acestor două documente sunt foarte clare”, a subliniat ministrul Educației.

Referitor la distribuirea manualelor în școli și la starea unităților de învățământ, Sorin Cîmpeanu a transmis conducerilor inspectoratelor școlare să se implice în rezolvarea fiecărei probleme în parte, astfel încât elevii și profesorii să-și poată desfășura activitatea în condiții normale. Ministrul le-a recomandat inspectorilor generali să colaboreze cu autoritățile locale ori de câte ori situația o impune.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a mai anunțat că aplicarea prevederilor ordinului privind introducerea noilor criterii de normare se va amâna până la 1 ianuarie 2016.

„Existența acestui ordin este o solicitare imperativă a Curții de Conturi și are la bază inclusiv dinamica populației școlare. Având în vedere faptul că, deși a fost negociat o bună perioadă de timp cu sindicatele, fiind prezentat și inspectoratelor școlare, există încă o serie de aspecte incorect percepute la nivelul tuturor județelor, aplicarea acestui ordin se va amâna pentru data de 1 ianuarie 2016, tocmai pentru a nu afecta activitatea grădinițelor, învățământului special sau al învățământului profesional”, a mai spus ministrul Educației.

În privința structurii anului școlar 2015-2016, ministrul Educației a precizat că modificările au fost discutate cu sindicatele din învățământul preuniversitar, fiind agreate și susținute și de Consiliul Național al Elevilor, organizație ce reprezintă principalii beneficiari ai sistemului de educație.

Cîmpeanu a precizat că stabilirea zilei de 11 ianuarie 2016 ca dată de reluare a cursurilor primului semestru, după încheierea vacanței de iarnă, vizează exclusiv interesul direct al tuturor actorilor din sistem, respectiv elevi, profesori și părinți.

Inspectorii școlari generali au dat asigurări că nu există probleme deosebite care să afecteze începerea în condiții bune a noului an școlar și că deficiențele existente sau cele care pot apărea pe parcurs vor fi tratate cu maxim de operativitate, potrivit Ministerului Educației.

O adeverință medicală cu date privind suferințe patologice ale copilului și un aviz epidemiologic prin care se atestă dacă acesta are semne de boală transmisibilă, eliberate de medicul de familie, sunt necesare pentru înscrierea în fiecare an școlar, atât la școală, cât și la grădiniță. Aceste documente trebuie să fie depuse la unitățile de învățământ până la data de 1 octombrie 2015.

Noul an școlar începe luni 14 septembrie și se va încheia în 24 iunie 2016. Prima vacanță va fi în perioada 31 octombrie – 8 noiembrie, pentru elevii din clasele pregătitoare și cei din clasele I-IV, dar și pentru copiii de la grădiniță.

Vacanța de iarnă este programată de sâmbătă 19 decembrie 2015 până duminică 10 ianuarie 2016. Din 11 ianuarie până în 5 februarie 2016 continuă cursurile semestrului întâi, iar vacanța intersemestrială va începe sâmbătă 6 februarie și se va încheia duminică 14 februarie. Semestrul al doilea va începe în 15 februarie și se încheie vineri 24 iunie, în perioada 23 aprilie – 3 mai 2016 fiind programată vacanța de primăvară. Din 25 iunie până în 11 septembrie, elevii vor fi în vacanța de vară, anul școlar 2016-2017 urmând să înceapă din 12 septembrie.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a...
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
O teorie controversată răstoarnă tot ce știam despre Univers. Am trăi, de fapt, într-un vid...
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste...
CHINURILE prin care a trecut vedeta pentru a avea copii. Doctorii nu-i dădeau șanse să...
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu....
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Rămâi fără certificat de înmatriculare. Toți șoferii sunt verificați. Nu scapă nimeni
Băsescu, previziuni pentru Capitală: Firea nu are nicio șansă
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Alergătorii de elită trăiesc mai mult, au descoperit oamenii de știință
×